Recunoaște emoția
Atelierul de dezvoltare emoțională dedicat copiilor de grădiniță are ca scop explorarea, alături de copii, a emoțiilor pe care ei le simt, însă nu știu să le recunoască sau să le numească.
Ursulețul de pluș, Maia, le va povesti cum a fost dimineața ei și ei se vor regăsi în poveste și vor ghici cinci emoții: tristețe, dragoste, frustrare, veselie și furie. O vor ajuta pe Maia să se liniștească și împreună cu ea vor experimenta respirația profundă.

În continuare copiii își vor alege o emoție și o vor construi cu ajutorul nostru din hârtie colorată, prin tăiere și lipire. Emoția creată o vor lua acasă și își vor aduce aminte de experiența trăită. În timpul activității vor învăța să împartă resursele, să colaboreze și să ceară ajutorul și își vor dezvolta abilitățile emoționale cât și cele de motricitate fină.
La sfârșitul atelierului copiii vor ști:
- Ce sunt emoțiile
- Să recunoască emoțiile principale
- Cum să se liniștească când simt o emoție puternică
Adina Perko, educatoare la Colegiul Goethe ne spune:
Deși cu tematică statică, atelierul este animat oferind copiilor posibilitatea de mișcare și punerea lor în ipostaze ce îi transpun în stări ce fac parte din viața lor de zi cu zi. Când ursulețul Maia povestește că a visat urât și a plâns, copiii înțeleg ce simte și astfel își explică anumite trăiri pe care le au. Creativitatea și manualitatea sunt și ele explorate. Recomand! 🙂
Contribuția pentru atelier este de 30 de lei de copil.
CONDIȚII CONTRACTUALE
- Atelierele se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani.
- Prețurile sunt pentru grupuri de copii de minim 25 de persoane, la locația proprie (grădiniță)
- Atelierul poate fi susținut în limba engleză sau germană, cost adițional 100 de lei pe atelier.
- Oferta este valabilă pentru săptămâna de grădiniță altfel din anul școlar 2019-2020.
- Confirmarea atelierului se face prin mail sau telefon la 0729039511; coaching@oanavaideanu.com.
- Rezervarea se face în baza plății a 50% din valoarea atelierului.