Oana Văideanu, președinte asociație

Aș vrea să îți ofer trei idei pentru a reflecta asupra lor:
-Primul pas în succesul dezvoltării socio-emoționale a copilului este gradul de dezvoltarea al adultului care îl însoțește în această călătorie.
=Activitățile de dezvoltare a abilităților trebuie făcute complementar de către educatori și părinți.
-Copiii învață doar într-un mediu de siguranță, unde se simt confortabil să experimenteze și li se permite să greșească.
Dezvoltarea socio-emoțională și a caracterului, o necesitate pentru succesul în viață
- gândire independentă,
- curajul de a spune ce gândesc,
- aptitudinile de a argumenta o idee,
- aptitudinile de a-și recunoaște emoțiile și a le gestiona,
- cum să fii un coleg cu care ceilalți să își dorească să lucreze,
- comunicare eficientă etc.
Aceste aptitudini sunt neglijate de mediul de învățământ, cât în majoritatea cazurilor și de părinți. În amândouă sistemele copiii sunt învățați și există așteptarea ca ei să asculte și să execute, fără să comenteze ceva. De unde să vină aceste abilități mai târziu în viață?
5 cuvinte despre mine (spuse de colegi, colaboratori sau prieteni)
Hotărâtă, echilibrată, de încredere, vorbăreață, curioasă, diplomată, tot timpul în mișcare, inteligentă, profesionalism, plină de energie, enervantă, deschisă, pozitivă, ambițioasă
Diana Burnaru, psiholog, coordonator programe
Schimbarea personală, echilibrul și balansul dintre ele

Cinci cuvinte despre mine
Ce am realizat până acum?
Din 2017 am început să oferim ateliere pentru copii, la finalul primului an au trecut pe la atelierele noastre 149 de copii, articolele scrise de noi au fost accesate de 2579 de ori. La finalul lui 2018 au trecut pe la atelierele noastre 249 de copii care au beneficiat de ateliere pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale și articolele scrise pentru părinți au fost accesate de 11.865 de ori , ne-au susținut 13 voluntari și un număr mare de parteneri.
Viziune
Toți tinerii vor naviga perioada adolescenței cu ușurință și încredere în sine!
Misiune
Oferim oricărui copil cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani din România, posibilitatea să își dezvolte abilitățile esențiale pentru viața de adolescent și adult.
Ce competențe construim?
Programul de dezvoltare socio-emoțională pentru formarea următoarelor abilități:
- Gestionarea propriilor emoții
- Cultivarea capacității de a depăși singur o situație dificilă emoțional
- Rezolvarea eficientă a problemelor întâlnite
- Cultivarea unei stări pozitive de bine
- Dezvoltarea și întreținerea de relații cu sens
- Dezvoltarea empatiei față de alte persoane
Programul ”Am încredere în mine”:
- Inteligență emoțională (Cum să relaționez în comunitate)
- Stima de sine ( Cine sunt și rolul meu în comunitate)
- Ce fac pe net? (Corectitudinea informațiilor și riscurile la care sunt expus)
- Știința corpului (Schimbările de natură fiziologică și emoțională prin care voi trece în curând)
Echipa de voluntari
Alexandra Zbanț – antreprenor, serioasă și liniștită
Mihai Michituc – trainer cu un entuziasm fără limite
Anna Dragomir – studentă, tot timpul în acțiune
Andreea Stancu – antreprenor și mamă a doi copii
Ana Maria Costea – fotograf, educator și mamă
Proiecte
Voluntar antreprenor
Este proiectul care susține asociația. Poate oricine să se înscrie în comunitatea noastră, dacă rezonează cu obiectivele și își dorește să ajute copii. În același timp noi îi oferim posibilitatea să participe la atelierele pentru antreprenori gratuit și acces la comunitatea noastră unde poate găsi sprijin în orice domeniu, consultanță, mentorat.
Voluntari studenți (practicant)
În fiecare an primim 10 voluntari studenți pe care îi învățăm cum să vândă în situații reale de viață. Ei vor avea ocazia să participe gratuit la ateliere după care să pună în practică cunoștințele, contactând parteneri, mergând la întâlniri împreună cu un expert, atingând obiectivele pe care ni le-am propus împreună.
Ce e de câștigat? posibilitatea de a participa gratuit la atelierele pentru antreprenori, experiență în vânzări alături de o echipă faină, un certificat de practică sau contract de voluntariat, acces la comunitatea noastră de antreprenori și bucuria de a fi contribuit la educația copiilor.
Mai multe detalii despre experiența mea profesională, pe http://www.oanavaideanu.com/
Contactați-ne acum!
[contact-form][contact-field label=’Name’ type=’name’ required=’1’/][contact-field label=’Email’ type=’email’ required=’1’/][contact-field label=’Website’ type=’url’/][contact-field label=’Comment’ type=’textarea’ required=’1’/][/contact-form]