Cum să-ți pregătești adolescentul pentru examen – 5 idei

Vlad a terminat clasa a opta, moment foarte emoționant pentru mine. Cred că și pentru el până la urmă. Eu am realizat că, deși am pus ceva distanță între noi, comunitatea frumoasă pe care am format-o acum nouă ani, se va destrăma.

M-am bucurat să le văd pe doamnele (și domnii) alături de care l-am crescut pe Vlad, am organizat evenimente, am fost alături de copii la teme și la picnicuri, la sport, la zile de naștere, la mine acasă sau la ele. Când am avut nevoie am fost acolo unii pentru alții. Am fost așa de norocoasă.

De doi ani Vlad se pregătește pentru examen, cu meditații și alte sfaturi utile din partea noastră. A fost o perioadă dificilă și pentru el și pentru noi. Eu îl susțin de la distanță cum pot. Am căutat idei despre cum aș putea să îl sprijin chiar înainte de examen și vreau să le împărtășesc aici:

  1. Încurajați-l să se culce la timp și să se trezească devreme, astfel încât la ora examenului, 9:00, să fie cu mintea limpede și concentrat pe ce are de făcut. Corpului îi place rutina, creierul se obișnuiește cu un ritm și astfel vă veți asigura că va putea performa la potențial maxim.
  1. Ieșiți la o mișcare ușoară în aer liber, astfel încât să se relaxeze și să se oxigeneze creierul, pentru a avea resurse de concentrare la examen.
  2. Pregătiți o masă hrănitoare, astfel încât să vă asigurați că va fi în formă fizic, fără dureri de stomac de la mâncarea care nu i-a căzut bine.
  3. Suplimentele alimentare ajută și ele. Printre substanțele care s-au dovedit a fi eficiente în îmbunătățirea capacității de memorare se numără: ginsengul, acizii grasi Omega, vitaminele B6 si B12, lecitina, Gingko biloba, magneziu.
  4. Asigurați-vă că știți ora de începere a examenul, locația și care este mijlocul de transport cu care va ajunge la examen. La fel de importantă este și materia pentru a putea pregăti obiectele de scris sau ce mai au nevoie ca materiale ajutătoare.

Cel mai important dintre toate este însă să îl asigurați, indiferent de rezultat, de susținerea și iubirea pe care i-o purtați. Să îi repetați că lucrurile se vor așeza exact așa cum trebuie și că drumul pe care va porni este al lui.

Gânduri bune tuturor care se pregătesc să susțină copiii pentru examen și încredere că lucrurile merg în direcția potrivită pentru tine și copilul tău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *