Ajută-ți copilul să aibă o stimă de sine crescută, în 11 pași

Reușitele copilului în joacă, la școală sau în sport sunt direct corelate cu felul în care un copil gândește despre el, ce crede că poate și ce nu, ce are curaj să încerce și ce nu. Acest lucru se numește stimă de sine. Copiii vor avea rezultate mai bune în toate aspectele vieții lor, dacă li se crează spațiul necesar pentru dezvoltarea încrederii în forțele proprii.

Ce poți face tu, părintele, pentru a ajuta copilul să își dezvolte stima de sine?

TRATEAZĂ-L CU RESPECT

Tratează copilul așa cum ți-ar plăcea și ție să fii tratat. Dacă tu te porți respectuos cu el, fără să ridici vocea și dacă se întâmplă (cum e și omenește) îți ceri scuze, dacă te consulți cu el înainte să iei o decizie sau dacă ești obligat să o iei comunici deschis de ce, dacă îl asculți cu răbdare atunci când vrea să îți povestească ceva, el va fi deschis să te asculte și să facă ceea ce îi ceri.

Dacă îi umilești și îi faci să se simtă neimportant, ignorându-l, în mod regulat, în cele din urmă va ajunge să îi fie frică de tine și te va ignora la rândul lui.

 

EVITĂ SĂ COMPARI

De multe ori cădem în capcana de a întreba ce a făcut colegul la lucrare, sau câte goluri a dat, ne interesează dacă prietenul îi răspunde și el urât tatălui sau altele. Comparatul dăunează foarte tare stimei de sine și mai mult, pune bazele unei vieți nefericite. Copilul, în loc să își dorească să fie el mai bun decât o zi înainte, se va uita în exterior și va fi de cele mai multe ori nemulțumit de performanțele lui.

TRATEAZĂ COPILUL CA PE O PERSOANĂ COMPLETĂ

Cum de fapt și este. Impresia că sunt mai puțin importanți pentru că sunt mici și au trăit mai puțin, este total greșită. Eu au aceleași drepturi de ”om” cum avem și noi adulții.

Interesează-te de toate aspectele vieții lui, nu doar ce te interesează pe tine, în postura de părinte (rezultatele școlare, dacă a mâncat legume sau dacă a fost cuminte, ce-o mai însemna și asta?). Află care îi sunt prietenii și ce îi place la ei. De ce este trist astăzi și nu are chef de școală sau uită-te în timp ce se joacă Fortnite (știu, e greu!!!).

NU CONFUNDA STIMA DE SINE A COPILULUI CU PERFORMANȚELE LUI

Când copilul a avut alte rezultate decât te așteptai sau se aștepta el, este momentul să fii lângă el, fără să critici. Poți să întrebi, să afli cum s-a simțit, ce s-a întâmplat, de ce a reușit mai puțin decât credea?

Dacă copilul simte că ești dezamăgit de el, data viitoare îi va fi teamă să mai încerce, pentru că își dorește tare, să nu te dezamăgească și astfel încrederea în el scade.

 

PROVOACĂ COPILUL, NU-L AMENINȚA

Când vrei să impulsionezi copilul să încerce ceva nou, e nevoie să îi spui că poate să greșească, că e în regulă să nu-i iasă din prima. O provocare este o metodă pozitivă de a interacționa cu el, îi crește stima de sine. O amenințare este negativă și anticipează o pedeapsă.

Amenințările diminuează stima de sine și stabilesc o relație cu copiii nefavorabilă reușitelor.

COMUNICĂ

Fii deschis, direct și sincer în comunicarea cu copilul. Spune-i clar ce simți și ce se întâmplă. Dacă te nemulțumește comportamentul lui, spune-i direct acest lucru. Nu aștepta să-ți citească gândurile. Comunică direct cu el, fără să ironizezi sau să îi dai de înțeles (de ce le mai multe ori nu va înțelege și tu vei fi dezamăgit). Astfel va răspunde în același fel, tu ești un model pentru el.

ASCULTĂ

Baza comunicării eficiente este ascultarea. Ca un copil să aibă încredere în el trebuie să îl asculți când vorbește. Faptul că îl asculți îi va arăta că îți pasă de el și va oferi un model pentru copil, care te va asculta la rândul lui.  Data viitoare când vorbește, ascultă-l fără să te gândești deja la ce îi răspunzi sau alte gânduri care îți distrag atenția. 

FII EMPATIC

Nu există un lucru care să te facă să te simți mai bine, decât faptul că știi că o persoană pe care o admiri și respecți, te înțelege. Pune-te în locul copilului când vine la tine cu o problemă. Vezi lumea din perspectiva lui, nu a ta. Dacă îi arăți că înțelegi cum e să fii în locul lui, va simți că îți pasă și că îl apreciezi și astfel va fi pregătit să înfrunte lumea din nou și următoarea zi, pentru că știe că are acasă un spațiu de siguranță.

FII POZITIV

Spune-i ce aștepți de la el, nu ce nu trebuie să facă. Învață-l să își dorească lucruri, să pună intenții pozitive, să vadă lucrurile frumoase din experiențe și din oameni.

ABORDEAZĂ EȘECURILE ȘI GREȘELILE CONSTRUCTIV

Învață-l că eșecurile și greșelile sunt o parte necesară a procesului de învățare și nu sunt un motiv pentru rușine sau vină. Cultivă această atitudine și îl vei încuraja să își asume riscuri și să încerce lucruri noi.

Dacă ”sari cu gura” pe copil când greșește, îi ataci stima de sine și îi cultivi teama de a face greșeli, care va rezulta în frica de a mai încerca.

CRITICĂ ÎN PARTICULAR

Când un copil greșește, nu îl umili în fața prietenilor sau în public. Fă-i observație și discutați când sunteți doar voi doi. Rușinarea în public este unul din factorii care afectează cel mai tare încrederea în forțele proprii.

Evident că nu vei reuși în fiecare moment să urmezi ideile de mai sus. E important să le știi și să fii conștient de ele. Faptul că încerci este deja mai mult decât fac majoritatea părinților și merită să te feliciți pentru asta, să fii mândru de tine.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Pentru programe personalizate de creșterea încrederii în sine și dezvoltarea abilităților socio emoționale ale copiilor, vă rugăm să ne contactați la coaching@oanavaideanu.com sau 0729039511, ne bucurăm de cererile și sugestiile voastre. Organizăm tabere și oferim programe pentru afterschool-uri și grădinițe sau săptămâna de școală altfel pe tema inteligenței emoționale, stimei de sineoportunităților online și educației sexuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *