Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Joi am participat la prima întâlnire a Asociației Happy Moms, coordonată de Dana Lupșa, la București. Menirea acestei comunități este să ofere mamelor care doresc să înceapă o afacere proprie, sprijin prin participare la întâlniri lunare de suport. De aici au izvorât alte proiecte pe care le puteți găsi și sprijini pe www.happymoms.ro, cum ar fi: tabăra de educație non formală, business kid, business teen.

La întâlnirea de joi ne-am prezentat, bucurat să ne vedem și să ne cunoaștem și am pus la cale noi proiecte, despre care voi mai povesti. Ca să ajung la subiect, invitatul special al întâlnirii a fost dna Andreea Paul, care are multe titluri în CV, printre care și președinte și technology scout în cadrul inițiativei pentru competitivitate INACO.

În cadrul acestui proiect, membrii au cercetat și au făcut un ghid al meseriilor viitorului, cu care au mers prin școli în speranța de a crește nivelul de conștientizare cu privire la inutilitatea anumitor metode de predare și materiale predate și indicarea nevoilor reale în viitor.

Am reținut trei puncte:

  1. Copiii au ca valoare libertatea. Ei nu vor mai sta ca noi în același apartament de bloc, aceeași țară, aceeași comunitate.Nu le va plăcea rutina și stabilitatea. Ei își doresc să fie neîngrădiți de un spațiu sau responsabilități, își doresc să muncească puțin și eficient. Își doresc să experimenteze momente.
  2. 65% dintre locurile de munca ale viitorului vor fi diferite de cele de astăzi, susține raportul Forumului Economic Mondial (FEM): ”Viitorul locurilor de muncă”
  3. Aptitudinile necesare angajatului pe piața muncii de mâine:
  • Flexibilitate mentală și capacitatea de a rezolva probleme complexe
  • Gândire critică
  • Creativitate
  • Sociabilitate, atât cu oamenii cât și cu mașinile
  • STEM – știință, tehnologie, inginerie și matematică
  • SMAC – social, mobil, analitic și claud (definiția sociabilității în mediul digitalizat)
  • Cunoștințe interdisciplinare

Calități care acum apar ca excepții vor fi în următoarele decenii regula, spune organizația Crimson Education. (punctul 2 și 3 sunt citate din ghidul meseriilor viitorului)

 

Ascultând-o pe Andreea povestind despre cum vor arăta lucrurile și că multe persoane vor fi analfabete tehnologic, despre revoluțiile care au schimbat lumea, de exemplu când s-a inventat electricitatea, sau tehnologizarea, când a apărut internetul etc. și rezistența pe care au avut-o oamenii la schimbare cât și normalitatea ca anumite profesii să dispară și să fie înlocuite de altele noi, mi-am dat seama că copilul meu are dreptate.

Înainte să am această revelație, îmi doream ca Vlad să își găsească o direcție, să aibă vreun interes în afară de jocurile pe calculator unde e foarte perseverent. Și îl tot întrebam:

-Ție ce crezi că ți-ar place să faci când vei crește?

El îmi răspunde nu știu. De opt martie a scris într-o cărticică că ar vrea să fie programator și tare m-am bucurat că vrea ceva. 

-Îți place idea de programare, să faci aplicații?

-Nu, am zis și eu ceva că trebuie să scriem. Răspunde el și eu mă dezumflu. Pffff.

Păi cum ar putea să știe un copil ce vrea să facă, când 65% din locurile de muncă vor fi diferite față de cele de azi? Asta mă face să mă întreb din nou, cum putem noi să îi pregătim pentru ce urmează, când nici nu putem să ne imaginăm?

Uitați-vă pe ghid, ca să vă faceți o idee.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Pentru programe personalizate de creșterea încrederii în sine și dezvoltarea abilităților socio emoționale ale copiilor, vă rugăm să ne contactați la coaching@oanavaideanu.com sau 0729039511, ne bucurăm de cererile și sugestiile voastre. Organizăm tabere și oferim programe pentru afterschool-uri și grădinițe sau săptămâna de școală altfel pe tema inteligenței emoționale, stimei de sineoportunităților online și educației sexuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *