Caca pute! – tată de bebeluș

Am participat astăzi cu inima deschisă și multă bucurie la o nouă inițiativă propusă Itsy Bitsy FM, rolul taților în creșterea bebelușilor, susținută de Ikea, de specialiști implicați din sfera ONGurilor, psihologi, bloggeri și jurnaliști.

Mi-aduc cu drag aminte, când eram in SUA cu colegii de la master, că am făcut o excursie de grup cu autobuzul. În spatele meu stăteau doi colegi și soția unuia dintre ei abia născuse. Stăteau de vorbă despre bebeluși. Ce făcea al lui, cum râdea celălalt. Am fost foarte surprinsă să constat că îi interesează. Trăiam cu impresia greșită în minte cum că rolul asumat de ei e altul. Și atunci m-am gândit prima oară că poate pot și ei să își asume mai multe roluri și nu doar că pot și vor să facă asta.

Iată primele cinci motive pentru care tații aleg să nu ia concediu de creștere al copilului de o lună, conform chestionarului făcut de Itsy Bitsy la care au răspuns 271 de părinți cu copii sub 7 ani:

  • Nu le permite angajatorul
  • Consideră că nu se pricep să crească copii
  • Birocrație mare cu ”dosarul”
  • Indemnizația mai mică decât salariul
  • Credința că doar femeile se ocupă de copii

Potrivit chestionarului realizat online, pe site-ul www.itsybitsy.ro, tații care au beneficiat de o lună de concediu de creștere a copilului spun că această experiență a adus multe schimbări bune în viața lor. Iată o listă de prejudecăți care împiedică familiile să ia decizia ca tatăl să fie alături de bebeluș mai mult timp. Voi ce părere aveți, sunt argumente pentru a exclude tatăl din viața bebelușului? 

“Implicarea taților în creșterea copiilor încă de la început este cel mai bun lucru care se poate întâmpla atât copilului, cât și părintelui. Tatăl pune o bază pentru satisfacția conectării la viața de familie și la o relație împlinitoare cu copilul (și mama!) la orice vârstă ulterioară. Copiii sunt mai echilibrați, mai deschiși la experiențe, mai rezilienți și mai creativi. Dacă am avea o generație, două de tați prezenți și implicați la scară largă am vedea schimbări sociale. Ca proces însă, implicarea tatălui încă de la nașterea copilului este dificilă și are nevoie de suport, iar angajatorii îl pot oferi cu beneficii certe și pentru instituție,” este de părere Bogdan Ion, psihoterapeut și psiholog.

Mai multe informații despre rolul taților în viața bebelușilor și drepturile lor legale care oferă și posibilitatea de a sta în concediu plătit, pot fi găsite pe www.itsybitsy.ro.  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *