Nici o femeie nu e super femeie

Nici o femeie nu e super femeie. Nici nu trebuie să fie. Dacă stau bine să mă gândesc, bărbații nu își doresc să fie super bărbați. Orice-ar însemna acest lucru. Poate tot noi, femeile ne dorim asta pentru ei.

Am participat ieri la evenimentul organizat de BWFR cu tema ”Super woman, Super mom”. A fost un eveniment la care mi-a făcut plăcere să particip și nu m-am plictisit deloc. Unde mai multe doamne au venit în întâmpinarea mamelor cu idei despre cum putem îmbunătăți nutriția, cum putem să îi ajutăm pe copii să înțeleagă ce se întâmplă cu banii sau cum să ne jucăm mai ușor cu ei. Și două povești de viață cutremurătoare.

M-a impresionat foarte tare Rroxana, care a venit și ne-a povestit că a divorțat de două ori și s-a recăsătorit a treia oară. Oau, deja. Poate pentru că seamănă un pic cu povestea mea.

Ne-a mai spus și că are doi copii și ne-a povestit că a avut probleme cu cel de-al doilea.

Mai poate oare ceva să le întreacă? Da. Pentru că i s-a declanșat boala ce se numește SCAD (Spontaneous Coronary Artery Dissection).

Boala se declanșează printre altele de la sarcină în combinație cu stres. La femei între 30-50 de ani. Fără nici un simptom. Boală generează niște ruperi ale aortei similare cu infarctul. Ea a avut trei. Și dureri mari. Și a avut noroc că a supraviețuit. Cu ajutorul celor de la Urgențe Floreasca. E speranță și aici.

Cu ce am rămas eu din prezentare?

Cu lacrimi în ochi.

Cu mesajul să ne concentrăm pe tot ceea ce ne face plăcere și iubim în viață. Roxana a spus: ”Don’t just survive, live!” Să ne punem sănătatea pe primul plan, să nu neglijăm semnele pe care corpul ni le transmite. Nu suntem super femei, suntem femei normale.

De multe ori îmi doresc să mă plâng. Clar, o super femeie nu ar face asta niciodată. E o perioadă mai aglomerată pentru mine acum, când fac în fiecare moment al zilei câte ceva, fie acel ceva copil, casă, câine, business etc. Și obosesc. Și pentru că de multe ori când am povestit am auzit răspunsul:

Tu te plângi? Stai să vezi cum e cu doi copii.

Tu stai acasă, nu mergi la serviciu și te plângi?

Tu ai ales să te desparți.

Toată lumea face la fel.

Ți-a trebuit câine.

Impulsul este să tac. Suck it up, îmi spun. După aceea mă opresc și mă gândesc că îmi doresc să fiu mai blândă cu mine, dacă nu eu, cine? Și scriu. Sau sun o prietenă care știu că mă ascultă tot timpul. Sunt norocoasă că o am.

Ceea ce vreau să spun este că e foarte ușor să facem un bine, ascultând și spunând ”E o perioadă dificilă pentru tine, nu?” Vă garantez că vă veți simți mai bine decât după un ”hai lasă că trece”, spus ca să închei discuția cât mai repede.

Și mai vreau să spun că orice persoană are dreptul să se plângă și să fie obosită, stresată, supărată, indiferent de vârstă, sex,  statusul familial, numărul de copii, funcția pe care o ocupă, câți bani are.

Da, chiar și tu. E ok să fi super obosit și să te plângi. Nu te face mai puțin puternică sau un părinte mai rău.

Și dacă cineva te-a ales pe tine să își spună oful, poate că chiar avea o nevoie foarte mare să povestească cuiva. Și poți să faci un bine atât ei cât și ție, să asculți și atât, fără să povestești despre tine, să dai sfaturi și să arăți cu degetul. Să fii acolo. Prezentă. Asta ar fi o super putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *