Cât timp țin minte copiii experiențele neplăcute de la școală?

Experiențele care le generează copiilor sentimente de nedreptate, furie, tristețe pot marca o persoană toată viața.

Săptămâna trecută am avut peste noapte la mine un băiat de 10 ani, Adi, prieten cu Vlad. Când au ieșit de la școală, au venit direct la mine să îmi povestească ce i s-a  întâmplat lui Adi. Cam așa a sunat povestea spusă de el:

Doamna a ieșit din clasă și copiii au început să țipe și să arunce cu hârtii mototolite, unii într-alții. Am ieșit pe hol și am strigat la Doamna să vină că se bat copiii. Când a apărut, m-a luat și m-a strâns tare de mână și m-a certat că am ieșit pe hol. M-a dus așa până în clasă, unde m-a împins în scaun. M-a durut. I-a zis celeilalte doamne învățător să nu mă lase să plec, până nu scriu tot și a țipat la mine.”

Eu surprinsă de patima și tristețea din poveste spun ”Tu ai vrut doar să fii de ajutor și în loc să primești apreciere, ai fost certat și bruscat.” ”Da.” răspunde, ”Abia aștept să plec din școala asta și să nu mai vin niciodată.” Am încheiat subiectul și am mers cu băieții acasă. Și-au făcut temele și au petrecut după-amiaza împreună. Mi-a ieșit din minte toată întâmplarea.

A doua zi când intru în birou găsesc un desen. Desenul era făcut de Adi și reprezintă o imagine cu învățătoarea care l-a certat. Eu credeam că a trecut peste moment, se pare însă că supărarea a rămas acolo și a simțit nevoia să exprime ce simte prin desen. Este poza care însoțește acest articol.

În weekend mă duc acasă și îi povestesc mamei despre întâmplare. ”Crezi că trece durerea după o zi?” Mă întreabă ea. Îmi povestește despre ultima întâlnire cu colegii ei de școală. Stătea de vorbă cu unul din ei și mama spunea cât de mult l-a apreciat pe învățătorul lor și câte lucruri bune i-a învățat. ”Tu nu-ți aduci aminte cu plăcere de el?” întreabă ea. La care colegul ei răspunde:

Cu plăcere? Cum să-l apreciez? Încă țin minte palmele pe care ni le dădea, eram amețiți zece minute după aceea.” Trecuseră 50 de ani de atunci.

Amintirile rămân ascunse undeva, la fel și durerea. Dacă nu sunt procesate, ele pot genera anumite tipare de comportament. Ce putem face noi, părinții, ca să ajutăm copiii să treacă peste momentele care i-au rănit și marcat?

  • vorbim despre experiența pe care au avut-o. Începem noi și încet îl lăsăm pe copil să intervină, să completeze, să plângă dacă vrea. Fără să criticăm, educăm, doar să ascultăm, să fim prezenți.
  • Să povestim experiența prin joc de roluri cu păpuși, animale de pluș sau chiar noi să fim personajele. Copilul să aleagă ce personaj vrea să fie și cum se derulează jocul.
  • Să deseneze experiența prin care au trecut

Acest lucru poate fi făcut iar și iar, până acea amintire nu mai are un impact așa de puternic asupra lor. Putem vorbi cu dascălul să vedem ce s-a întâmplat și să ne asigurăm că nu se mai repetă. Dacă se mai repetă, să stabilim cu copilul ce să facă, ei au idei foarte bune de obicei . Dacă nouă ne e greu să povestim cu ei sau nu știm cum, putem să apelăm la un specialist.

Vă invit să verificați programul atelierelor lunii noiembrie și tabăra din decembrie și să vă înscrieți copiii la joacă:

Ce fac pe net” pentru copii de 9-12 ani din 10.11 înscriere aici

Ce înseamnă prietenia” pentru copii de 9-12 ani din 24.10, înscriere aici.

”Tabără de iarnă la schi”, pentru copii de 7-12 ani 16-22.12, citiți mai multe aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *