Cum am crescut copilul după ce am divorțat

Acest articol e despre mine, de fapt. Titlul ar fi trebuit să sune ”Cum am crescut eu, după ce am divorțat”. 

De multe ori mă întreb dacă alegerile pe care le-am făcut în ceea ce privește relațiile mele cu bărbați au fost bune sau rele. Deși eu nu prea cred în termenii de bine și rău. Și mai mult după ce ai luat o decizie, deja următorul moment factorii pe care te-ai bazat s-au schimbat. Și vezi lucrurile altfel. În fiecare moment creștem, așa că atunci când vin gândurile de genul ”am luat decizia corectă” încerc să le las să treacă.

Lucrul pe care l-am învățat de-a lungul timpului este să fiu atentă la starea mea de spirit când iau o decizie, să mă asigur că mintea mea e liniștită și că decizia vine din înțelepciune și se bazează pe valori. Acum aștept mai mult înainte să iau o decizie, să fiu sigură că vine cu sentimente de liniște, împăcare și mulțumire. Dacă nu e așa, mai aștept.

A fost o decizie bună că m-am despărțit de tatăl lui Vlad? A fost o decizie bună că m-am despărți de partenerul meu, ce l-a crescut pe Vlad de la 2-6 ani? Poate o mamă să ofere copilului tot ce are nevoie? Poate copilul să aibă o relație cu tatăl lui dacă părinții sunt despărțiți? Sunt atâtea întrebări pe care mi le-am pus. Mi le-au pus și alții.

Vlad are 10 ani acum. Și mi-a cumpărat un ghiveci cu flori. S-a dus la piață, avea doar 10 lei la el și ”Doamna a fost drăguță și mi l-a dat cu 10 lei” îmi spune el. Erau banii lui, din economii. E ziua mea? Nu. A făcut vreo prostie, vrea să-și ceară scuze? Nu. A vrut să-mi facă o surpriză. Cred că a învățat de la mine, că am petrecut mai tot timpul împreună în ultimii trei ani. Și mă bucur tare mult la gândul că va face același lucru și în relațiile pe care le va avea în viitor. 

Am citit o grămadă de cărți de dezvoltare personală. De la Francoise Dolto am învățat ce să fac imediat după divorț și cum să gestionez relația tată-copil-partener nou. I-am răspuns pe înțelegerea lui, sincer, la toate întrebările. L-am ținut în brațe când plângea că-i e dor de tatăl lui. Am făcut tot ce am putut să am o relație bună cu tatăl lui și nu am vorbit niciodată ceva negativ despre el, ba invers, l-am susținut.

Comunicarea nonviolentă, cu Mashall Rosenberg m-a învățat despre conectare și după ce am citit cartea lui am ajuns la un seminar intensiv internațional de comunicare neon-violentă în Germania. Alfie Kohn m-a învățat despre neajunsurile sistemului de pedepse și recompense. De la Monica Reu am învățat să privesc altfel în viitor și de la Otilia Mantelers să mă joc și să mă conectez cu copilul meu. Magda Gerber și al ei RIE m-a învățat să respect copiii. Am crescut atât de mult pentru că mi-am dorit tare să fie bine. Și am făcut totul cu multă dragoste, așa cum am învățat de la Jack Pransky în ”Parenting from the heart”. Și ca să înțeleg și mai bine conceptul, am fost în Elveția și în Spania la seminarii susținute de el.

”Se simte copilul tău înconjurat de dragoste în momentul în care interacționezi cu el?”.

Când sunt obosită sau am nevoie de spațiu, vorbesc deschis cu Vlad. Îi spun și îl rog să aibă înțelegere. Când sunt foarte obosită vine mama, sunt așa de recunoscătoare pentru familia pe care o am și dragoste și înțelegerea cu care mi-au acceptat toate deciziile. Când sunt prea obosită, nu îmi adu seama și țip, sau vorbesc aspru, și după aceea îmi cer scuze și încerc să repar ce am stricat.

Un alt lucru învățat de la Jack, este că eu îi ofer copilului un model de viață. Și atunci am fost atentă să echilibrez ceea ce fac. Să îmi iau timp și pentru mine, să citesc, să gătesc, să fac sport, să ies cu prietenii, n-am vrut să fiu modelul de mamă care ”se sacrifică pentru copilul ei”. Pe lângă programul de rutină cu dus, adus de la școală, mers la sport, coordonat teme etc, pe lângă proiectele proprii, care acum sunt mai flexibile, însă niciodată acolo unde mi-aș dori eu să fie, am găsit timp și pentru mine și pentru soțul meu. Da, m-am recăsătorit. Sunt o persoană foarte activă și ieșit din comun de optimistă.

Astăzi e una din zilele când văd că tot ce am făcut în relația cu Vlad dă roade. Văd un copil iubitor, plin de compasiune și bucurie de viață. Curajos, dornic să testeze limite și să-și asume responsabilitatea. Și sunt mândră de mine și recunoscătoare.

Am scris articolul acesta, ca să îl recitesc atunci când vor veni momentele în care voi uita că am făcut tot ce am putut mai bine și mă voi certa și blama și voi fi supărată pe mine. Aceste momente apar mult mai des decât cele în care sunt mândră. Poate îmi voi acorda puțină înțelegere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *