Ce-și doresc copiii de la părinți?

Astăzi am primit o lecție despre nevoia copiilor de afecțiune și timp petrecut cu ei, nevoie ce și-au exprimat-o foarte clar și în repetate rânduri.
”Chiț, tu ai emoții când vorbești cu copiii? Daaa și nu -mi place de loc să vorbesc cu copiii pe care nu îi cunosc. Oana mă trezește dimineață să vin aici și să spun cum mă simt. Urăsc să mă trezesc dimineața. sunt foarte supărat!!!”
Așa a început atelierul nostru, cu Chiț care se plânge și copiii care îl încurajează și îl compătimesc. Ba chiar l-au îndrăgit așa de mult, încât i-au cedat și lui un biscuite. Doar lui Chiț, Chițăilă n-a vrut să mănânce.
Unii copii au vrut să deseneze alții nu. Unii s-au bucurat să povestească în fața celorlalți și să-și prezinte desenele, alții au preferat să îmi spună doar mie.

Ce am mai auzit azi? ”Programul meu e foarte încărcat, după atelierul ăsta, mă duc la altul unde stau până seara. Am o soră mai mică și mama e ocupată cu ea astăzi”.

Copiii au nevoie să fie ascultați și să le fie recunoscute și validate sentimentele. Doar atât. fără explicații raționale. doar un pic de timp să le acordăm în care ei să-și spună oful și poate să plângă.

”Eu nu vreau nici un cadou, vreau să petrec mai mult timp cu tati, e foarte ocupat.”

Jocurile de improvizație mi-au arătat că copiii sunt prezenți, conștienți, spontani și implicați. Au participat cu foarte multă ușurință și bucurie. Nici unul nu a fugit la părinți, chiar dacă le-am făcut afară și părinții au tot apărut pe parcurs. Mulțumesc pe această cale părinților că nu ne-au întrerupt ci s-au bucurat de pe margine în calitate de observatori de ideile și râsetele copiilor. Rar am văzut asta, de obicei copiii imediat fug la părinți și invers.
Copiii sunt în general bine și sănătoși. Nu e cazul să îmbunătățim nimic la ei. Doar să le acordăm atenție neîntreruptă câteva minute pe zi, 10 de exemplu. În care să nu le dăm sfaturi, să nu îi criticăm, doar să îi ascultăm și să le validăm sentimentele. Ești trist că prietenul tău nu a venit la școală? Ți-ai dori ca tati să petreacă mai mult timp cu tine? Stăteam mai mult timp cu tine înainte să se nască sora ta? Fără frică, cu curaj că din conectare va urma vindecarea.
Vă las cu pozele și vă invit să verificați programul atelierelor lunii octombrie și să vă înscrieți copiii la joacă:
Am curaj să vorbesc în fața clasei” pentru copii de 7-9 ani din 6.10 înscriere aici
Încerc, greșesc și merg mai departe” pentru copii de 9-12 ani din 7.10, înscriere aici.
”Știința corpului” pentru copii de 7-9 ani din 13.10, înscriere aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *