Încetează, că mă faci de râs!

Un articol publicat în martie în Harvard Business Review ne vorbește despre principalele calități pe care un lider trebuie să le aibă ”standarde etice și morale  înalte” și ”comunicarea clară a așteptărilor”. Aceste două atribute luate împreună nu reprezintă altceva decât nevoia de a crea un spațiu de siguranță și încredere, spune Sunnie Giles. Această observație este susținută de studiile de neuroștiință, citiți tot articolul aici, dacă doriți.

Eu întotdeauna am considerat că rolul meu ca părinte este de lider. Am observat destul de repede că copilul meu face ce vede la mine și nu ce îi spun eu să facă, așa că mă aflu într-o continuă încercare de a fi autentică și nu numai în prezența lui ci în toate aspectele vieții mele.

Am mai aflat că dacă îmi doresc un copil independent, trebuie să îl las pe el cât mai mult să descopere propriile metode de a rezolva diferitele situații în care se află, altfel de unde să își ia resursele pentru independență mai târziu?

Cel mai important lucru pe care îl cultivăm în relația noastră este spațiul de încredere și siguranță. Siguranța că orice îmi spune sau face, eu voi fi acolo să-i țin spatele. Un spațiu în care poate explora, se poate dezvolta și se poate descoperi pe sine. Cum este etichetată această relație de ceilalți părinți? ”Permisivă, obraznic, răsfățat” etc.

Citește și De ce să îți trimiți copilul în tabără

Pentru că avem împreună acest spațiu de siguranță, de multe ori mă surprinde cu cele mai originale idei și soluții. De exemplu acum câteva zile îi spuneam că sunt foarte supărată pe o prietenă comună pe care el voia să o viziteze. ”Măi Vlad, nu pot să te duc la Mia, pentru că sunt foarte supărată. Am motivele mele, pe care tu nu le înțelegi. Îmi dau seama că poate exagerez, însă nu știu ce să fac ca supărarea asta stă cu mine, nu vrea să plece.” Îl văd cu lacrimi în ochi și spun: ”Ți-e tare dor de Mia, nu-i așa?” iar el vine la mine în brațe și trage o porție de plâns.

După ce se liniștește un pic spune: ”Mami, poți să încerci să îți imaginezi că Mia e altcineva, poate una din prietenele tale bune și astfel să îți treacă supărarea. Eu așa fac când nu sunt prietenii mei cei mai buni la școală.”

Am rămas fără cuvinte și mi-am dat seama ce nesemnificativă e supărarea mea și ce norocoasă sunt că îl am pe Vlad lângă mine, o continuă sursă de înțelepciune, energie și umor. Toată această discuție a putut avea loc pentru că avem acest spațiu de siguranță. Și l-am dus până la urmă la Mia și amândoi s-au bucurat foarte tare.

Mă întreb totuși de ce atâția părinți pun presiune pe copii să performeze la sport la cele mai înalte standarde, la școală, să facă lucrurile într-un anumit fel, ”că așa zic eu”, când plâng țipă la ei ”mă faci de râs”, când nu vor să facă ceva trântim un ”așa trebuie”, fiecare cred că poate să își găsească propriile exemple.

Cum se vor transforma acești copii în oameni cu încredere în sine, cu inițiativă, deschiși, independenți și creativi? Cum își vor dezvolta aceste calități atât de utile în viață?

 

Abonați-vă la Newsletter și urmăriți-ne pe Facebook și Instagram pentru a afla programul atelierelor oferite pentru părinți și copii sub umbrela ”Am încredere în mine”.

Sursa foto https://sarahhammill.wordpress.com/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *