Bullying sau ce fac când copiii mari se iau de cei mici?

Vlad mi-a spus joia trecută că niște băieți de la o clasă mai mare i-au dat cu piciorul în sticlă și după-aceea unul din ei a scuipat pe ea ca să nu mai poată el bea. A vrut să mi-l arate, însă băiatul plecase deja.

Am aflat de la o fată pe care o cunoșteam cum îl cheamă și numărul mamei lui de telefon, pentru a vorbi cu ea, Vlad mi-a spus că băiatul, împreună cu alți prieteni nu era la prima ”glumă” de acest gen și că în repetate rânduri s-a luat de el și de colegii lui.

Am obținut numărul însă nu am sunat. Marți îmi semnalează Vlad din nou că băiatul a trecut pe lângă el și i-a dat o palmă peste cap, așa din senin.

Eu îi spun să îl evite, să nu meargă la ei pe etaj sau dacă vine să îl confrunte cu curaj, să se uite la el și să-i spună că îl deranjează ce face, fără să fie provocator.

Am sunat-o pe mamă, nu a răspuns la telefon așa că am scris mesaj. ”Bună seara, sunt mama lui Vlad, aș vrea să vorbesc cu dvs. despre interacțiunea lui cu David. Puteți să mă sunați, mulțumesc.” M-am tot gândit ce cuvânt să aleg ca să descriu situația, pentru a deschide o posibilitate de colaborare, nu de ceartă și așa am ajuns să optez pentru cuvântul ”interacțiune”. Ce să vezi, ghinion, totul începe cu stângul, pentru că doamna a citit ”infracțiune”.

Mă sună de dimineața și stabilim să ne vedem toți patru în vinerea următoare când ea va avea timp. Până atunci mi-a spus că la confruntat pe băiatul ei cu ce a spus Vlad și el a zis că nu cunoaște nici un copil cu acest nume și că pe cei de-a treia nici atât, așa am reținut eu din conversație.

A doua zi la școală, băiatul cu câțiva colegi, se duce la la Vlad în clasă, întreabă ”Care e Vlad” și când el spune cine e, îi spune că ”să se gândească mai bine la ce vorbește”. Când iese trântește ușa care se blochează și copiii rămân închiși în clasă pentru jumătate de oră.

Îi scriu un mesaj mamei lui, spunând de acest incident, cu rugămintea să nu îl mai confrunte, ca să nu escalăm conflictul. Intenția mea era doar să știe de reacția pe care a avut-o băiatul ei. Lui Vlad îi era un pic teamă să nu se ia de el mai rău.

Primesc după un timp telefon în care îmi spune că a vorbit cu el, care a spus că el nu cunoaște pe nimeni de a treia și de aia a fost acolo, la clasă, doar să vadă despre cine e vorba și că nu a spus nimic. Băiatul a început să plângă (când vorbea cu mama lui), spunând că pe el nu îl crede niciodată.

Mama lui atunci mi-a spus că vrea neapărat să vedem cine minte, iar acela va suporta consecințele, comportamentul trebuie corectat. Că ea trebuie să îl creadă pe băiatul ei și că eu să știu să nu mai folosesc cuvinte cum ar fi ”infracțiune” fără să știu exact ce înseamnă.

Eu am încercat să fiu mai împăciuitoare și să atrag atenția că nu am folosit niciodată acest cuvânt, eram un pic tristă pentru mamă și băiat. Ea părea că și-a făcut un scenariu bazat pe ce a înțeles de la mine și nu cred că l-a ascultat pe băiatul ei deloc. Spun că poate nu ar trebui să facem așa o discuție mare, însă doamna a insistat să vorbim și cu martorii, să vedem cine minte. Încercarea mea de a spune că există perspective diferite asupra unei acțiuni nu a făcut nici o diferență, nici faptul că obiectivul este de a-i opri pe cei mari să se ia de cei mici.

Îmi pare rău de băiat și de mine și de Vlad și de ceilalți care ar trebui implicați în discuție (copii, învățător și diriginte) și mă gândesc că poate ar fi trebuit să procedez diferit. Încă mă gândesc la o soluție care să fie mai prietenoasă cu copiii, să îi ofer și acelui băiat posibilitatea să înceteze de a-l agasa pe Vlad însă fără să și-o încaseze pentru asta, pentru că nu cred că îi va folosi la ceva și nu acesta era scopul tuturor discuțiilor. Va urma…

Vă recomand să înscrieți copii la atelierul  din 26.05 – 27.05 , ”Am încredere în mine”, ce va avea loc în București și e dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 10-12 ani. Ce competențe construim în cadrul programului ”Am încredere în mine”? 

  • Inteligență emoțională (Cum să vorbesc în fața clasei, ce fac cu emoțiile?) de la ora 10:00-12:00 a primei zile,  
  • Stima de sine ( Cine sunt și rolul meu în comunitate, bullying) de la ora 13:00 – 15:00 a primei zile,
  • Ce fac pe net? (Corectitudinea informațiilor și riscurile la care sunt expus) de la ora 10:00-12:00 a celei de-a doua zi,
  • Știința corpului (Schimbările de natură fiziologică și emoțională prin care voi trece în curând) de la ora 13:00-15:00 a celei de-a doua zi.

Înscrierile se fac la telefon 0729039511 sau pe mail, coaching@oanavaideanu.com. Locul copilului la atelier va fi rezervat în baza plății integrale a prețului. Atelierul este format din patru module. Dacă înscrii copilul la toate cele patru module, tariful este de 200 de lei. Dacă înscrii copilul la o parte din module, prețul este de 70 de lei de modul. Dacă înscrii doi sau mai mulți copii se aplică o reducere de 10%. Locația exactă va fi comunicată ulterior celor ce s-au înscris.

sursa forto: https://completewellbeing.com/article/dont-give-in-to-your-childs-tantrums/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *