Pubertatea la fete

Adolescența este cea mai importantă perioadă din viața unei persoane deoarece în această perioadă începem să conturăm personalitatea pe care o să o avem și la vârsta de adult. Din păcate nu există o rețetă ideală prin care ne putem pregăti însă să ne informăm despre schimbările fiziologice și emoționale care au loc în această perioadă, ne poate ajuta să acceptăm mai ușor tot ceea ce se întâmplă cu noi.

Iată câteva întrebări și răspunsuri cu ce am putea să le spunem fetelor cu privire la schimbările prin care trec în perioada adolescenței:

De ce crește părul pe corp?

Oameni au păr pentru că fac parte din ordinul mamiferelor, deși suntem specia cu cel mai puțin păr pe corp. Motivul pentru care nu mai avem la fel de mult ca oamenii din preistorie este datorită paraziților care se dezvoltau în blană, iar diminuarea părului a fost ca și o adaptare la stilul de viață. Părul pe care îl avem în prezent are de obicei rol protector, cum ar fi sprâncenele care împiedică transpirația de pe frunte să intre în ochi.

Transpirația începe să își schimbe mirosul. De ce ?

O dată cu apariția pubertății, care începe de la vârsta de aproximativ 8 – 10 ani, activitatea hormonală devine mai intensă și atunci organismul nostru elimină mai multe toxine din corp, chiar și prin transpirație. De aceea începând cu această vârstă este recomandat să ne spălăm mai des, de fiecare dată când facem efort fizic sau transpirăm și să folosim un antiperspirant potrivit vârstei.

De ce fetele plâng și apoi râd?

La fel se întâmplă și în cazul băieților și se datorează hormonilor care în perioada de pubertate au o activitate mai intensă. Datorită hormonilor organismul nostru reacționează la diverși stimuli dar putem trăi și emoții confuze.

Ce sunt hormonii? Ce fac hormonii?

Hormonii sunt produsul unor glande (sau alte organe din corp) de obicei sub formă lichidă, care au rolul de a transmite diferite informații în organism, circulând o dată cu sângele. De exemplu, anumiți hormoni le spun organismului că este momentul să creștem în înălțime sau să ne îngrășăm, alții ne fac triști sau fericiți și tot așa.

De ce cresc sânii?

Sânii cresc doar în cazul fetelor deoarece glandele mamare încep să se dezvolte. Glandele mamare au rol în alăptare și deși nu este cazul la vârsta de 13 – 14 ani, organismul se pregătește pentru perioada când va fi adult și va face copii.

Ce se găsește pe chiloți și de ce miroase?

Este o secreție (lichid mai consistent) care a curățat vaginul de diferite bacteterii și microorganisme, eliminându-le în exterior. Acest lucru se întâmplă la toate fetele și este un mod în care corpul ajută la igienă intimă.

Ce este ciclul? De ce au (doar) fetele ciclu ?

Atunci cânt oamenii spun „ciclu” se referă de fapt la menstruație care este partea cea mai vizibilă din cadrul ciclului menstrual. Un ciclu menstrual durează aproximativ 30 de zile și începe la pubertate ca urmare a activității sistemului reproducător, semn că începe eliberarea ovulelor. Menstruația este o sângerarea timp de 4-6 zile pe care femeile o au și prin care se elimină o mucoasă din interiorul uterului pentru a fi reîmprospătată lună de lună. În interiorul uterului se dezvoltă mai târziu sarcina, iar interiorul trebuie să fie proaspăt mereu. Doar femeile au ciclu menstrual pentru că doar ele pot naște copii.

Ce sunt cu durerile de burtă, la fete?

Când apare menstruația, uterul (organul care produce menstruația ) se contractă pentru a elimina mucoasa din interior și practic provoacă dureri la nivelul bazinului.

Dacă v-am stârnit curiozitatea vă invit să descoperiți și să vă înscrieți la atelierele organizate de asociație, găsiți programul aici.

Luna octombrie este dedicată stimei de sine! Citiți mai multe despre stima de sine aici. Luna noiembrie va aborda subiectul Ce fac pe net? și decembrie, Știința corpului.

Pentru programe personalizate de creșterea încrederii în sine și dezvoltarea abilităților necesare pentru viață sau sport, vă rugăm să ne contactați la coaching@oanavaideanu.com sau 0729039511, ne bucurăm de cererile și sugestiile voastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *